Travian: Codex Victoria

  • Travian împlinește 15 ani – ce realizare măreață! Acest lucru ar fi fost imposibil fără voi!


    Așadar, în primul rând, dorim să vă mulțumim tuturor pentru că faceți parte din această comunitate. Unii dintre voi sunteți aici de foarte mult timp! Ca de obicei, dorim să sărbătorim această aniversare cu o lume de joc specială.

    Pentru cei dintre voi care nu au auzit niciodată de acest lucru: începând cu 2013, în luna septembrie a fiecărui an deschidem o lume de joc unică pentru a sărbători aniversarea jocului. Aceste servere au un set foarte special de caracteristici, pe care le vom explica în detaliu mai târziu.


    S-ar putea să fi observat până acum că aceste servere au propriile lor nume unice, care se schimbă în fiecare an.


    01_namerevealing.png


    În 2015 a fost Scattered Empire; apoi am avut Rise of Alliances în 2016, urmat de Fire and Sand în 2017, și Path to Pandora anul trecut. Așa cum probabil ați ghicit după titlul acestui topic, versiunea specială din acest an se va numi Codex Victoria.


    Ce anume va include versiunea specială 2019?

    În ceea ce privește versiunea specială din acest an - vom păstra cinci elemente din versiunea de anul trecut Path to Pandora și vom adăuga trei caracteristici grozave.

    Cele cinci triburi, harta Europei Antice, punctele de victorie, noul sistem de cucerire și sistemul de confederație vor face parte și din această versiune specială.


    Ce adăugăm?

    Începând de mâine, vom începe să anunțăm pe rând cele trei caracteristici noi din Codex Victoria, dar aveți timp până mâine la ora 15:00 să postați în acest topic > Travian: Codex Victoria - Teoriile conspirației < bănuielile voastre cu privire la cele trei caracteristici noi.


    Fiți pe fază pentru mai multe informații interesante!


    Echipa voastră Travian: Legends

  • Clădire noua - Spitalul



    hospitals_gif.gif



    Dacă ați citit episodul 6 din Bătălia Finală, poate ați ghicit deja despre ce tip de clădire vorbim. Spitalul va fi introdus în Travian: Codex Victoria. Această clădire specială oferă jucătorilor opțiunea de refacere a trupelor rănite în luptă.


    Cum funcționează?


    Puteți găsi mai jos informații generale despre mecanica din spatele trupelor rănite.


    Ce anume înseamnă „trupe rănite” aici?

    Un anumit procent din trupele ucise în luptă se întorc în satul lor de bază în calitate de întăriri, atunci când satul de bază deține un spital.


    Exemplu


    02_hospitalexample.png




    · Jucătorul P1 are satele V1 și V2. În V1 există un spital.

    · Jucătorul P1 trimite întăriri de la satul V2 la V1.

    · Jucătorul P2 atacă satul V1 al jucătorului P1 cu trupele sale din satul V3.

    · Pierderile de trupe din satul V1 rezultă în trupe rănite, deoarece V1 are spital. Trupele ucise din V2 sunt pierdute definitiv, întrucât V2 nu are spital.


    Cum funcționează bandajele pentru trupele rănite?

    Trupele rănite și bandajele reprezintă procentaje cu aceeași valoare de bază: toate trupele ucise.


    Bătălie cu 100 de unități:

    Toate „mor”.

    >= 33 bandaje cu 33%.

    33 (din 100) se reîntorc în calitate de întăriri datorită bandajelor (nicio schimbare).

    40% sunt rănite.

    40 (din 100) se reîntorc ca trupe rănite, dacă satul de bază are un spital. Pierderi.

    Restul trupelor sunt pierdute.

    27 (din 100) sunt pierdute.


    Toate tipurile de trupe pot fi rănite?

    Acest lucru este posibil numai pentru trupele T1 - T6. Artileria, coloniștii și administratorii nu pot fi răniți.


    Trupele pot fi rănite în orice tip de luptă?

    Atunci când trupele sunt rănite, toți participanții (inclusiv trupele primite ca întăriri) sunt verificați dacă dețin un spital propriu. Dacă există un spital în satul de bază al trupelor, jocul va genera trupe rănite indiferent de modul în care au murit acestea (în apărare, raid, atac normal, spionaj sau ca întăriri).


    Trupele rănite nu participă la luptă! Ce înseamnă acest lucru?

    Trupele rănite nu sunt luate în calcul pentru consumul de hrană, puterea de luptă etc.


    Cum rămâne cu capcanele?

    Trupele ucise într-o încercare de eliberare a unităților prinse în capcană nu vor reapărea ca trupe rănite.


    Trupe rănite în rapoarte / simulatorul de luptă


    02_woundedinreports.png


    Menționarea trupelor rănite: Trupele rănite un rând și o icoană proprie în rapoarte.

    Simulator de luptă: Trupele rănite vor fi menționate în simulatorul de luptă, asumând faptul că atât atacatorul, cât și apărătorul au un spital.



    Trupe rănite după luptă


    Trupele rănite nu vor muri prin înfometare: Trupele rănite nu vor consuma hrană; prin urmare, moartea acestora nu poate fi cauzată de lipsa hranei.


    Trupe rănite în spital

    Cum vindec trupe?

    Atunci când trupele se află în spital, le poți vindeca dacă le adaugi în lista de așteptare pentru vindecare.


    Cât costă să vindec trupe?

    Costul pentru vindecarea trupelor este echivalent cu cel de instruire a trupelor în cazarmă sau grajd.


    Cât durează să vindec trupe?

    Vindecarea trupelor durează la fel ca instruirea lor în cazarmă sau grajd, la același nivel cu spitalul. De exemplu: timpul de vindecare al unui spital la nivelul 1 este echivalent cu timpul de instruire al cazarmei / grajdului la nivelul 1, în funcție de tipul de trupe.


    02_healingqueue.png


    Notă: Lista de așteptare a spitalului va face ca trupele să fie vindecate pe rând. Va trebui să decizi care trupe au prioritate și să setezi lista de vindecare în mod corespunzător.


    Artefactele pentru instruirea trupelor afectează spitalul?

    Nu. Trupele nu se vor vindeca mai repede prin folosirea artefactelor de instruire, cum ar fi: Discursul împăratului, Cuvântarea străbunilor, Jurământul cavalerilor sau Artefactul Păcălici (cu efect de sat sau unic).


    Bonusul alianței pentru instruirea trupelor afectează spitalul?

    Nu, trupele nu se vor vindeca mai repede în spital cu ajutorul bonusului alianței - la fel ca în cazul artefactelor.


    Ce se întâmplă dacă nu vindec trupele?

    Dacă nu sunt vindecate, trupele rănite vor muri în decursul timpului. 10% din trupele rănite vor muri în fiecare zi.


    Ce se întâmplă dacă spitalul este distrus?

    · Lista de instruire: Dacă spitalul este distrus, lista de instruire va funcționa în continuare (la fel ca în cazarmă).

    · Trupe rănite: Dacă spitalul este distrus, trupele rănite vor continua să moară la rata de 10% pe zi.

    · Trupe rănite noi: Dacă spitalul este distrus, trupele rănite ulterior nu mai pot fi recuperate. Dacă spitalul este distrus în timpul luptei, atunci nu va mai exista un spital care să genereze trupe rănite pentru apărător.


    Ce se întâmplă dacă un sat cu spital este cucerit?

    Dacă un sat este cucerit, toate trupele dispar la fel ca până acum. Trupele rănite sunt și ele eliminate. Dacă clădirea nu este catapultată, atunci aceasta va rămâne în sat.


    Dacă mai aveți și alte întrebări/nelămuriri despre Spital, puteți întreba în topicul următor: Q&A - Întrebări & Răspunsuri

    yaenera.png

    Post was edited 3 times, last by Yaenara ().

  • Start Avansat


    În plus față de clădirea nouă, în Travian: Codex Victoria veți putea începe într-o clipă!


    Startul special Avansat vă va permite să vă bucurați de următoarele avantaje:

    • Primul vostru sat va începe cu toate câmpurile de resurse la nivelul 5
    • Veți avea deja 6 coloniști și puncte de cultură suficiente pentru 2 sate adiționale

    ⚠️ Notă: 9c și 15c nu vor putea fi colonizate cu primii 6 coloniști

    • Primele 2 sate pe care le veți fonda vor avea automat toate câmpurile de resurse la nivelul 5 (satele următoare vor avea câmpurile de resurse la nivelul 0)
    • Veți primi 75% din PC necesare pentru colonizarea satului al patrulea.


    03_advanced_start.png



    Nu uitați să alegeți cu înțelepciune locul în care veți trimite coloniștii!


    Dacă aveți întrebări/nelămuriri despre noua versiune aniversară, vă rugăm să ne scrieți în topicul următor: Q&A - Întrebări & Răspunsuri

  • Integrarea jucătorilor noi


    Nu am uitat de jucătorii noi – Travian: Codex Victoria va aduce ceva foarte valoros pentru ei datorită sistemului de integrare a jucătorilor noi.

    Va fi implementată o nouă funcție de ajutor contextual:

    • La deschiderea pentru prima dată a IU se va declanșa o explicație a elementelor sale.
    • Scopul este de a ajuta jucătorii noi să înțeleagă mai bine jocul.


    04_contextualhellp.png



    Mai există și alte modificări aferente acestui sistem, care vor trezi interesul jucătorilor veterani:

    • Atunci când eroul avansează în nivel, sănătatea sa este refăcută complet (înapoi la 100%). Vrem să recompensăm eforturile depuse de acești eroi în dobândirea unei experiențe tot mai mari pe teren.
    • Recompensele din misiuni și prada din aventură sunt adăugate la inventarul eroului. Acestea nu mai pot fi furate și nu se vor mai pierde dacă hambarul sau grânarul este plin. Resursele din inventar nu pot fi vândute la licitație.
    • Tutorialul a fost eliminat și sistemul de misiuni include misiuni noi!



    04_resourceitem.png



    Alte informații

    • Aventurile nu expiră niciodată.


    Dacă aveți întrebări/nelămuriri despre noua versiune aniversară, vă rugăm să ne scrieți în topicul următor: Q&A - Întrebări & Răspunsuri

    yaenera.png

    Post was edited 3 times, last by Yaenara ().

  • Ce anume Travian: Legends Travian: Codex Victoria
    General
    Tutorial Da Este înlocuit cu noul sistem de integrare a jucătorilor. Vezi toate detaliile aici.
    Hartă Întinsă 401 x 401 Europa 401 x 401
    Regiuni controlate Fără regiuni 87 regiuni ce pot fi cucerite
    Start Avansat Nu Primul tău sat începe cu toate câmpurile de resurse la nivelul 5.
    Vei avea deja 6 coloniști și PC suficiente pentru a coloniza 2 sate adiționale. Vei primi 75% din PC necesare pentru a fonda al 4-lea sat. Vezi toate detaliile aici.
    Puncte de victorie Nu O alianță are >50% control teritorial și cronometrul pentru statusul „regiune securizată” s-a oprit deja. Membrii alianței pot folosi puterea artefactului, iar alianța acumulează puncte de victorie. Punctele de victorie câștigate în fiecare zi de alianța ta pot fi verificate în perspectiva regională.
    Triburi 3 (Daci, Barbari, Romani) 5 (Daci, Barbari, Romani, Egipteni, Huni)
    Clădiri ale tribului Clădirile arată la fel pentru toate triburile Fiecare trib are clădiri cu aspect diferit
    ML Da Nu
    Unire trupe Nu Da
    Redirecționare trupe Nu Da
    Rute de comerţ Poți crea rute de comerț între satele proprii, către satul cu Minunea Lumii din propria alianță/confederație și către satele cu artefacte din propria alianță/confederație. Poți crea rute de comerț către satele proprii
    Oficiul de comerț Efect dublat Efect dublat
    Arenă Efect dublat Efect dublat
    Sloturi de construcție Conturile romane au un slot adițional de construcție. Satele romane au un slot adițional de construcție.
    Capacitatea beciului și a negustorului Pentru fiecare cont, capacitatea beciului și a negustorului depinde de tribul contului. Pentru fiecare sat, capacitatea beciului și a negustorului depinde de tribul satului.
    Sfârșit server Serverul se încheie atunci când o Minune a Lumii deținută de un jucător sau de Natari a atins nivelul 100. Serverul se încheie după 180 de zile.
    Clădiri
    Spital Nu Spitalul este o clădire specială care oferă jucătorilor șansa de a-și recupera trupele rănite în luptă. Vezi toate detaliile aici.
    Artefacte
    Nume Artefacte Puteri antice
    Disponibilitate Clădiri mai puternice, Trupe mai rapide, Spioni mai buni, Consum de hrană redus, Instruire mai rapidă, Hambare și Grânare extinse, Beci mai mare și țintă aleatoare, Păcălici, Planuri ML Clădiri mai puternice, Trupe mai rapide, Spioni mai buni, Consum de hrană redus, Instruire mai rapidă, Hambare și Grânare extinse, Beci mai mare și țintă aleatoare
    Cucerire Poate fi cucerit prin distrugerea trezoreriei într-un atac cu eroul atunci când deții o trezorerie destul de mare în satul tău. Odată ce își asigură o regiune, alianța obține accesul la puterea antică, ce poate fi activată într-un sat cu o trezorerie suficient de mare.
    Activare Se activează automat la 24 de ore după ce a fost cucerită. Trebuie să fie activată manual la fiecare 24 de ore; aceeași putere antică poate fi activată o dată pentru fiecare membru al alianței.
    Durata puterii Este activ permanent. Trebuie să fie activată manual la fiecare 24 de ore; aceeași putere antică poate fi activată o dată pentru fiecare membru al alianței.
    Restricții pentru puteri Se pot captura maximum 3 artefacte, dintre care numai 1 poate fi unic sau poate avea un efect la nivel de cont. Un cont poate deține mai mult de 3 artefacte. Artefactele trebuie să fie capturate prin cucerirea întregului sat care le deține.

    Doar cele mai vechi 3 artefacte sunt active, dintre care numai 1 poate fi unic sau poate avea un efect la nivel de cont. Dacă există 2 artefacte cu efect la nivel de cont printre cele mai vechi 3 artefacte pe care le deține jucătorul, atunci al 4-lea cel mai vechi artefact va deveni activ.

    Excepție pentru auto-cucerire: Poți muta artefactele între propriile sate cu ajutorul eroului, chiar dacă ai deja 3 sau mai multe artefacte.
    În timp ce în Travian: Legends, artefactul este întotdeauna activ pentru satul sau contul propriu, puterile antice din Travian: Codex Victoria trebuie să fie activate manual. Acestea pot fi activate de îndată ce alianța unui jucător a obținut >50% control teritorial și a deținut teritoriul timp de 24 de ore. Pentru a activa o putere antică, un membru al alianței are nevoie doar de o trezorerie la nivelul 10 pentru puteri antice cu efect asupra satului, sau de o trezorerie la nivelul 20 pentru puteri antice cu efect asupra contului.

    Există bineînțeles și câteva restricții: pentru fiecare sat poate fi activată doar o singură putere antică și pentru fiecare cont poate fi activată doar o singură putere antică la nivel de cont. Astfel, un total de două puteri antice poate avea un efect asupra unui sat.
    Cucerire
    Sate: Atunci când cucerești un sat care aparține unui alt trib, satul respectiv se va schimba și va aparține tribului contului tău. Toate clădirile specifice tribului vor dispărea. Atunci când cucerești un sat care aparține contului unui alt trib, satul rămâne cu acel trib. Clădirile specifice tribului vor fi păstrate, dacă nu sunt distruse în timp ce sunt cucerite. Contul tău va rămâne cu tribul pe care l-ai ales la înregistrare.
    Satele natare Atunci când cucerești un sat Natar, satul va aparține contului tău cu tribul său respectiv. Atunci când cucerești un sat Natar, satul va aparține tribului din satul administratorului (căpetenie/general/senator/nomarch/logades).
    Fondare
    Unde Fără restricții Poți fonda sate numai în regiunile învecinate cu o regiune ce are mai mult de 4.000 populație. Există câteva regiuni în care poți fonda sate mereu (regiunile de start din centru)
    Sat La fondarea unui nou sat, satul creat aparține tribului contului. La fondarea unui nou sat, satul creat aparține tribului coloniștilor.
    Aventuri și obiecte erou
    Obiecte erou Purtarea obiectelor de la alte triburi nu îți îmbunătățește unitățile. Folosirea obiectelor altor triburi îți va îmbunătăți valorile unităților din acel trib în satul actual.
    Obiecte în aventuri Eroul tău poate găsi doar obiecte ale tribului contului. Eroul tău poate găsi doar obiecte ale tribului contului.
    Trupe în aventuri Eroul tău poate găsi doar trupe ale tribului contului. Eroul tău poate găsi trupe care aparțin tribului din care a început aventura.
    Stindard Stindardul eroului afectează deplasarea trupelor între membrii alianței. Stindardul eroului afectează deplasarea trupelor între membrii confederației.
    Confederaţie
    Mărime Fiecare alianță poate aparține unui maxim de 3 confederații diferite. Fiecare alianță poate aparține unei confederații care cuprinde maximum 4 alianțe (a se vedea detaliile în postarea de mai sus).
    Intăriri Jucătorii pot apăra oricare sat. Jucătorii pot apăra satele proprii, ale alianței sau ale alianțelor care aparțin aceleiași confederații.
    Trimiterea resurselor Jucătorii pot trimite resurse către orice alt jucător. Jucătorii pot trimite resurse satelor proprii, alianței sau alianțelor care aparțin aceleiași confederații. Ofertele la târg nu sunt afectate de această restricție.


    Dacă aveți întrebări/nelămuriri despre noua versiune aniversară, vă rugăm să ne scrieți în topicul următor: Q&A - Întrebări & Răspunsuri

    yaenera.png

    Post was edited 5 times, last by Yaenara ().

  • LISTA DE MISIUNI


    Categorie Misiune Recompensă Sat
    Sat nou
    Hambar nivel 1 Hambar nivel 2 Colonizat
    Sat nou Grânar nivel 1 Grânar nivel 2 Colonizat
    Sat nou Mină de fier nivel 6 în construcție
    bonus pentru producția tuturor tipurilor de resurse activat pentru 24 de ore
    Colonizat
    Sat nou Hambar nivel 3 880 :lumber: 1020 :clay: 590 :iron: 320 :crop: Colonizat
    Sat nou Grânar nivel 3 620 :lumber: 720 :clay: 560 :iron: 230 :crop: Colonizat
    Sat nou Moară 1 900 :lumber: 790 :clay: 685 :iron: 2230 :crop: Colonizat
    Sat nou 2 câmpuri de resurse la nivelul 6
    160 :lumber: 190 :clay: 150 :iron: 70 :crop: Colonizat
    Sat nou Toate câmpurile de resurse la nivelul 6
    400 :lumber: 460 :clay: 330 :iron: 270 :crop: Colonizat
    Sat nou 1 câmp de resurse la nivelul 7
    240 :lumber: 255 :clay: 190 :iron: 160 :crop: Colonizat
    Sat nou Toate câmpurile de resurse la nivelul 7
    400 :lumber: 400 :clay: 400 :iron: 200 :crop: Colonizat
    Sat nou Toate câmpurile de resurse la nivelul 8 24h Resource boost for all resource Colonizat
    Sat nou Primărie nivel 5
    570 :lumber: 470 :clay: 560 :iron: 265 :crop: Colonizat
    Sat nou Vilă / Palat / Centru de comandă nivel 1 525 :lumber: 420 :clay: 620 :iron: 335 :crop: Colonizat
    Sat nou Vizualizează pagina pentru punctele de cultură
    650 :lumber: 800 :clay: 740 :iron: 530 :crop: Colonizat
    Sat nou Vilă / Palat / Centru de comandă nivel 10 500 PC Colonizat
    Sat nou Instruiește 3 coloniști
    1050 :lumber: 800 :clay: 900 :iron: 750 :crop: Colonizat
    Sat nou Hambar nivel 7 2650 :lumber: 2150 :clay: 1810 :iron: 1320 :crop: Colonizat
    Sat nou Grânar nivel 7 2200 :lumber: 2400 :clay: 2000 :iron: 1320 :crop: Colonizat
    ************* *************
    ************* *************
    Economie Hambar nivel 1 în construcție
    Hambar nivel 2 Inițial
    Economie Grânar nivel 1 Grânar nivel 2 Inițial
    Economie Mină de fier nivel 6 bonus pentru producția tuturor tipurilor de resurse activat pentru 24 de ore Inițial
    Economie 2 câmpuri de resurse la nivelul 6 160 smiley757.png 190 smiley758.png 150 smiley812.png 70 smiley759.png Inițial
    Economie Hambar nivel 3 620 smiley757.png 730 smiley758.png 560 smiley812.png 230 smiley759.png Inițial
    Economie Grânar nivel 3 880 smiley757.png 1020 smiley758.png 590 smiley812.png 320 smiley759.png Inițial
    Economie Toate câmpurile de resurse la nivelul 6 400 smiley757.png 460 smiley758.png 330 smiley812.png 270 smiley759.png Inițial
    Economie 1 câmp de resurse la nivelul 7 240 smiley757.png 255 smiley758.png 190 smiley812.png 160 smiley759.png Inițial
    Economie Târg nivel 1 600 smiley757.png Oricare
    Economie Folosește Târgul
    100 smiley757.png 99 smiley758.png 99 smiley812.png 99 smiley759.png Oricare
    Economie Toate câmpurile de resurse la nivelul 7 400 smiley757.png 400 smiley758.png 400 smiley812.png 200 smiley759.png Inițial
    Economie Hambar nivel 7 2650 smiley757.png 2150 smiley758.png 1810 smiley812.png 1320 smiley759.png Inițial
    Economie Grânar nivel 7 2200 smiley757.png 2400 smiley758.png 2000 smiley812.png 1320 smiley759.png Inițial
    Economie Toate câmpurile de resurse la nivelul 8 bonus pentru producția tuturor tipurilor de resurse activat pentru 24 de ore Inițial
    ************* ************* ************* *************
    Lume Deschide pagina de statistici
    90 smiley757.png 120 smiley758.png 60 smiley812.png 30 smiley759.png Oricare
    Lume Redenumește satul
    100 PC
    Oricare
    Lume Primărie 3 170 smiley757.png 100 smiley758.png 130 smiley812.png 70 smiley759.png Oricare
    Lume Ambasadă 1 215 smiley757.png 145 smiley758.png 195 smiley812.png 50 smiley759.png Oricare
    Lume Deschide harta
    90 smiley757.png 160 smiley758.png 90 smiley812.png 95 smiley759.png Oricare
    Lume Citește mesajul nostru privat
    280 smiley757.png 315 smiley758.png 200 smiley812.png 145 smiley759.png Oricare
    Lume Vezi avantajele Magazinului de Aur
    20 Aur Oricare
    Lume Alătură-te unei alianțe sau inființează una
    295 smiley757.png 210 smiley758.png 235 smiley812.png 185 smiley759.png Oricare
    Lume Citește rapoartele din vechinătate
    800 smiley757.png 700 smiley758.png 750 smiley812.png 600 smiley759.png Oricare
    ************* ************* ************* *************
    Bătălie
    Colonizează un sat
    750 de resurse de fiecare tip
    Oricare
    Bătălie folosește recompensa de resurse din inventar
    750 de resurse de fiecare tip
    Oricare
    Bătălie Erou în Aventură
    30 XP Oricare
    Bătălie Beci nivel 1
    130 smiley757.png 150 smiley758.png 120 smiley812.png 100 smiley759.png Oricare
    Bătălie 5 Aventuri 15 Alifii Oricare
    Bătălie Cazarmă nivel 1 110 smiley757.png 140 smiley758.png 160 smiley812.png 30 smiley759.png Oricare
    Bătălie Putere de luptă
    190 smiley757.png 250 smiley758.png 150 smiley812.png 110 smiley759.png Oricare
    Bătălie Instruiește 2 unități T1
    1 Cușcă Oricare
    Bătălie Zid nivel 1 120 smiley757.png 120 smiley758.png 90 smiley812.png 50 smiley759.png Oricare
    Bătălie Trimite raid pe oază
    2 unități T1
    Oricare
    Bătălie Cazarmă nivel 3
    440 smiley757.png 290 smiley758.png 430 smiley812.png 240 smiley759.png Oricare
    Bătălie Academie nivel 1
    210 smiley757.png 170 smiley758.png 245 smiley812.png 115 smiley759.png Oricare
    Bătălie Fierărie nivel 1
    500 smiley757.png 400 smiley758.png 700 smiley812.png 400 smiley759.png Oricare
    Bătălie Cercetează trupe
    450 smiley757.png 435 smiley758.png 515 smiley812.png 550 smiley759.png Oricare
    Bătălie Îmbunătățește un tip de trupă
    10 Bandaje
    Oricare
    Bătălie 10 Aventuri 500 Argint
    Oricare
    Bătălie Activitate la licitații
    280 smiley757.png 120 smiley758.png 220 smiley812.png 110 smiley759.png Oricare

    yaenera.png

    Post was edited 2 times, last by Yaenara ().