[Concurs] Un loc ciudat

    • [Concurs] Un loc ciudat



      Câte locuri ciudate n-a vizitat Mark de-a lungul vieții sale, urmându-și pasiunea pentru aventură... dar n-a ajuns niciodată într-un asemenea loc. De parcă l-ar paște nenorocul, urma să se și întunece.
      Însă poteca pe care a urmat-o toată ziua prin pădure, în speranța că va găsi un sat pentru a înnopta, se bifurca aici. Calea spre stânga continua prin pădurea ce devenea tot mai deasă cu fiecare pas, iar cealaltă cale ducea printr-un luminiș spre porțile unui oraș ciudat.

      În ciuda curajului de netăgăduit al fostului conducător de caravană și a înclinației sale spre aventură, nu-l mai atrăgea acum niciun drum. Atât urletele lupilor ce răsunau puternic din pădure, cât și casca acoperită cu pete maro ce dădeau de bănuit, i-au stârnit neliniștea.

      Chiar în clipa în care a ales un drum, Mark a fost înconjurat de un grup de oameni cu veșminte ciudate.

      - Aici se încheie povestea mea... gândi Mark. Ce trist că trebuie să mor în sălbăticia asta și nimeni nu va ști vreodată ce mi s-a întâmplat...

      Se pregătea să lupte până la ultima suflare când, din spate, auzi o voce cunoscută:
      - Ia te uită... Mark Atilius! Și ca de obicei, în companie aleasă, zise pe un ton ironic vocea.


      Dragi jucători, stiți care este locul ciudat zărit de Mark înspre dreapta? Ce credeți că urma să se întâmple? Vă invităm să completați povestea.

      Concursul se încheie în data de 7 septembrie, la ora 19:00. Cea mai interesantă poveste va fi premiată cu 100 Aur. Locurile al II-lea și al III-lea vor fi premiate cu câte 50 Aur.

      Este obligatoriu să notați în mesaj numele contului și serverul pe care jucați. Intrările care nu dețin aceste informații nu vor fi luate în calcul.

      Se va premia un cont o singură dată. Nu este permisă participarea mai multor jucători care activează pe același cont.


      Succes!

      Echipa voastră Travian: Legends

      The post was edited 2 times, last by Yaenara ().

    • Era un vechi prieten,Louis, cu care calatorise in cateva aventuri.
      Insa despartirea lor nu fusese prea roz. In ultima lor aventura, pe cand mergeau prin padurea deasa, fusesera inconjurati de o banda de hoti ce aveau cu ei o haita de lupi... Au inceput sa lupte, si au rezistat o vreme, dar la un moment dat cei doi, obositi, deabia schitand cate un cuvant, hotarasc sa se desparta ca sa imparta cei cativa lupi si banditi ramasi astfel fiindule, probabil, mai usor. Au stabilit un punct de intalnire, ZIS SI FACUT. Doar ca dupa cateva incercari de ai infrange pe banditii care erau pe urmele lui, Mark, este pus la pamant, aproape inconstient, singurul lucru pe care il putea auzi era un raset gros... se trezeste la catiiva metri mai departe de locul unde fusese trantit la pamant, "intact", nu era inca mort... si ... nici jefuit. "Ciudat" isi spuse el, "oare ... de ce ?" ; Dupa ce si-a revenit putin, pleaca la drum spre punctul de intalnire, insa Louis nu ajunsese, a facut foc de tabara, pentru ca se inopta. Dis de dimineata a plecat in cautarea prietenului, insa, singurul lucru pe care l-a gasit a fost o bucata din haina lui si sabia acestuia. Crezand ca Louis a murit, a luat cea ce gasise si a jurat ca se va razbuna. Si de atunci nu a mai auzit nimic despre Louis sau despre banditii aceaia pana in momentul de fata.
      Mark, cand isi vede vechiul prieten rasufla usurat. El ii da sabia inapoi in semn de respect si de parere de rau fata de cea ce credea el ca se intamplase. Era fericit sa il vada pe Louis, dar.... mare ii fu uimirea cand il duse in acel oras ciudat si a vazut ca Louis era seful bandei de hoti care cu mult timp in urma ii atacase.
      Au stat la un foc afara si au discutat, au povestit cele intamplate atunci si nu numai, astfel Mark afla ca, bunul lui prieten, se descurcase mai bine decat el cu acei banditi, venind astfel dupa el, reusind sa ii crute viata printr-un duel cu seful hotilor,JULIUS, care era pe cale sa il omoare pe Mark, doar ca... erau niste conditii ... daca reusea sa castige, sansele erau de 1 la 100" trebuia sa ramana sa coordoneze banda de hoti. Din fericire pentru Mark, Louis il infrange pe uriasul sef, dar soarta lui fu pecetluita....

      Dar s-a acomodat, si a facut schimbari considerabile in banda hotilor, si i-a coordonat mult mai bine decat tiranul Julius.

      Mark inopteaza intr-una din casele prietenului sau, iar dimineata pleaca la drum, promitandu-i ca o sa il mai viziteze.



      nume joc: inamata001
      Server: tx3
    • Memento Mori,RoX
      Era vechiul său prieten din copilărie,Livius Tarquinius Lepidus,care se grăbi să îl imbratiseze viguros,vădit bucuros de aceasta revedere.
      -Deci ai ajuns până la urmă și aici,bătrâne căutător de comori,spuse Livius...Ultima oară când te-am întâlnit,călătoreai spre vest,agitand hărți secrete ale legiunii dispărute.Sa înțeleg că încă o cauți ?
      -Mda,răspunse Mark,se pare că nu am avut succes în Brittania,așa că am hotărât să o iau în direcția total opusă...Apropo,ce locuri ciudate sunt astea,ce caută un arhitect de succes ca tine in aceasta sălbăticie?
      -E o poveste lungă și nu prea plăcută,se posomorâ la rândul său Livius...Intr-un cuvânt,am căzut în dizgrația Cezarului...auzi tu,constructiile proiectate de mine nu sunt suficient de rezistente ...Așa că am fost trimis să fur planurile deținute de ciudații de Natari.
      Si zicând astea,Livius arunca o privire temătoare in urma,spre porțile întunecate ale misteriosului oraș.
      -Ha,ha,ha,deci măritul împărat crede și el în legende,la fel ca mine,răspunse Mark.
      -Nu sunt chiar legende,se grăbi să îl contrazică Livius,după care se opri brusc.Un urlet înfiorător de fiară izbucni din tufișurile din apropiere.
      -Ce vrei sa spui?
      Mark era nerăbdător să afle răspunsul,astfel că nu baga in seama amenințările ce păreau să îi înconjoare.
      -Pai,acesta este un sat Natar,păzit de lighioane nemaivazute.Iar casca de colo,ca și scuturile ruginite ,pe jumătate îngropate în pamant,pe care le vezi lângă ziduri,sunt ultimele rămășițe ale legiunii disparute,care a râvnit la aurul natar.Iar eu și oamenii mei pândim aici,imbracati în piei de animale sălbatice ca sa nu ne ia urma monștrii,încercând să pătrundem înăuntru,pentru planurile Minunii Lumii-așa a botezat mărețul Cezar bazaconia pe care vrea sa i-o construiesc...100 de etaje pe naiba...bolborosi Livius pentru sine.
      -Acum înțeleg totul...Si am o soluție,dintr-o veche legenda greaca,zise Mark zâmbind mulțumit,iar strălucirea din ochii sai se putea compara cu cea a fiarelor ce pândeau după siluetele negre ale copacilor.

      The post was edited 2 times, last by Yaenara: P.S. Continuarea,in episodul viitor...pt 100 gold :) ().

    • Nume cont: taina_pisicilor
      Server: ts5

      ...Unchiul său, Darien, porni cu pași lenți dar apăsați spre el. Îl privea pe Mark precum leul care-și încolțește prada. Numai că prada cam picotea de somn și începuse să caște cu ochii semi-închiși. Cu ce-i greșise Mark? Păi în urmă cu 24 de ani se născuse. Și odată cu nașterea lui, Darien își pierduse sora mai mică, mama lui Mark, slăbită de efort. Din ziua aceea Darien își pierduse și mințile. Dar fiind rege, cu sau fără minți pierdute, supușii nu prea aveau încotro și-i ascultau ordinele cu smerenie.
      -Legați-l!
      O sfoară șuieră zvârcolindu-se brusc în aer și se înfășură în jurul brațelor lui Mark. Apoi fu suit pe cal și dus la trap spre tabăra regelui Darien.
      Scene asemănătoare se repetaseră de multe ori în trecut. Darien încercase în nenumărate rânduri să-l omoare ...din dragoste pentru sora sa, zicea el... dar niciodată nu-i izbutiseră planurile.
      ...
      Prima oară a fost când Mark avea doar 5 ani. Tatăl lui, rege în alt ținut, îl proteja cu mare grijă. Erau gărzi în toată curtea regală, patrulând cu ochii-n patru. Gărzi pe zidurile cetății. Gărzi la toate intrările în palat și pe toate holurile. Gărzi care aveau ordine "să-l dea pe nebunul de Darien afară în caz că-și face apariția dar fără să-l ciomăgească prea zdravăn", din respect pentru regină, sora lui, stinsă prea devreme din viață... Dar Darien tot pătrunse în castel. Cu straie de ostaș , nimeni nu l-a recunoscut. L-a găsit pe micul Mark jucându-se printre florile din grădină. L-a înșfăcat de gât. Băiatul atârna neputincios abia respirând. Însă a ezitat să-l sugrume recunoscând pe chipul băiatului trăsăturile surorii sale. Frustrat, l-a zgâlțâit în aer. O albină pesemne deranjată de forfota dintre flori, s-a năpustit pe nasul lui Darien și l-a înțepat așa de tare că s-a zguduit castelul de urletele sale. La câteva minute după întâmplare un nas umflat, roșu și îmbufnat era condus de niște sulițe necruțătoare afară din curtea regală. Cizma regelui, tatăl lui Mark, l-a trimis pe Darien cât colo în țărâna, și apoi porțile curții regale s-au trântit cu un zgomot puternic în urma lui.
      Au urmat multe încercări, dar în mod de neînțeles, pe Darien mereu îl împiedica ceva în ultima clipă sa-și rănească nepotul și Mark scăpa astfel nevătămat.
      Poate și de asta, când au ajuns la locul de popas, Mark sforăia fără griji, așa legat cum era, pe spinarea calului.
      ...
      Darien văzându-l pe Mark cum doarme liniștit, simți că nu e luat în serios. Își scoase sabia din teacă și se îndreptă cu fulgere în priviri spre Mark. Când să-și coboare sabia, dintr-o dată regele Darien țipă ascuțit și începu să sară într-un picior. Oștenii știau că n-ar fi prea sănătos să râdă, așa că unii studiau cerul, alții tușeau, alții se ciupeau de braț, iar regele schelălăia săltând în cercuri, în jurul calului pe care ședea Mark. Ce se întâmplase de fapt... un șoricel atras de degetul dolofan al regelui ce se ițise printr-o gaură de cizmă tocită mușcase cu poftă trimițându-l pe rege în agonie. Mark se trezi numai bine cât să-l vadă cu nedumerire pe unchiul Darien smulgând șoarecele și strivindu-l cu călcâiul.
      Darien zbieră către oșteni ca Mark să fie pus într-o cușcă de lemn și să fie lăsat să flămânzească.
      Trecu o zi, trecură două,... trecură zece. Mark de foame mânca iarba care pătrundea timid în cușcă. Dintr-o dată, deasupra lui, auzi un piuit. Dintr-un cuib un pui nu prea avea liniște și stătea periculos pe margine. Tragedia s-a produs și puiul încă golaș, a căzut fără vreo șansă de zbor, printre bare direct în cușca lui Mark. Mark reuși să-l prindă în ultimul moment. Puiul piui recunoscător, se rostogoli din palmele lui Mark și ieși din cușcă afară numai cât să se întoarcă la scurt timp cu o afină în cioc. Mark luă bobul dulce-acrișor și simți că prinde puteri. Spre mirarea lui puiul îi mai aduse câteva boabe, apoi niște zmeură și chiar și niște ciuperci firave pe care Mark le înghiți așa crude. Mark se bucura de noul prieten. Trecură așa câteva zile. Regele Darien îl privea chiorâș și nu pricepea cum de brusc nepotul său părea să capete puteri. Într-o seară observă însă puiul. Îl zări cum îl ajută pe nepotul său aducându-i câte un strop de mâncare. Urlă furios, luă o piatră și o aruncă năpraznic spre pui tocmai când îi aducea o ultimă frăguță lui Mark. Apoi le strigă oștenilor să pregătească un ștreang. Nu mai avea răbdare. A două zi avea să-i facă de petrecanie nepotului său.
      Tânărul Mark privi cum frăguța s-a rostogolit ușor spre el. Multe rele îi făcuse unchiul său, dar era poate pentru prima oară când simțea că îl urăște cu adevărat. Mâhnirea lui n-avea treabă cu ștreangul care se legăna în vânt ci cu ce se afla strivit sub o piatră lângă cușca sa. Parcă mereu destinul îl protejase trimițându-i câte un strop de noroc în ultima clipă, dar de data asta nu-i mai păsa de ce avea să se întâmple cu el. Nu mâncase frăguța. Adormi plângând ținând micul fruct în pumn.
      Dimineața îl trezi cu un topor înfipt în bârnele cuștii. Oștenii se pregăteau să-l elibereze numai ca să-l ducă spre ștreang.
      Regele Darien avusese de lucru toată noaptea. Întâi, când sclipiră primele stele, văzu un gândăcel ce rodea din ștreang cu patimă. Inițial crezuse că i se pare. Dar auzea... sfâș, sfâș, sfâș! Căutase izvorul sunetelor până dădu de gândăcel. Îl strivi între degete. La scurt timp după ce pendulă pe lângă ștreang cu furie și nerăbdare, auzi iar sfâș, sfâș, sfâș! De data asta o omidă, o omidă!!! rodea ușor din sfoară. Spre mirarea și furia lui Darien, din același loc unde găsise și gândăcelul. Urlă și strivi omida. Păzi ștreangul preț de câteva ore, până simți că-l ia somnul. Apoi iar sfâș, sfâș, sfâș! Un melc mic. În același loc. Darien simți că-și iese din sărite. Apucă melcul de cochilie și-i trase o cizmă de rămăsese pe pământ doar o pată umedă și câteva fărâmituri de cochilie. Parcă toată natura se răzvrătea contra lui. Mai pândi ștreangul o vreme apoi adormi. Dimineața îl trezi și ea cu un sfâș, sfâș, sfâș! O furnică mică era în același loc și rodea de zor din sfoară. O zdrobi între unghii. Și-i trimise pe oșteni să-l aducă pe Mark. Trase de sfoară. Era groasă și încă rezistentă. Toate vietățile acelea abia reușiseră să roadă niște fibre de la suprafața.
      Mark era târât prin noroi, plin de lacrimi, cu gândul încă la bietul pui... micul său prieten ce sfârșise atât de tragic...
      Ștreangul fusese așezat pe gâtul lui Mark. Călăul aștepta ordinul de a-l împinge pe Mark de pe scăunaș. Darien savura momentul. Deschise gura gata să rostească sentința, dar în loc de cuvinte ieși un țipat strident și iritat. Regele Darien se prinse de fund și sări în sus. Apoi țipă iar prinzându-se de braț. Apoi de gât. De frunte. Oștenii iar studiau cerul, tușeau sau se ciupeau să nu râdă. Mark din ștreang cu toată durerea nu se putu stăpâni și izbucni în hohote. Regele Darien țopăia, furios de nedescris, lovindu-se cu palmele peste picioare, spate, obraz. La început nu înțelegea ce-l pișca așa de tare până văzu un punct negru săltăreț. Un purice mic ciupea de unde apuca nelăsându-i niciun răgaz. După un ceas de chin și zbucium, Darien se prăbuși la pământ. Respira greu, plin de umflături roșii pe piele. Puricele pe post de încheiere îl mai ciupi o dată și de nas. Abia atunci regele reuși să-l prindă . Simțea cum micul purice i se zbate disperat între buricele degetelor. Îl zdrobi cu sete.
      Dar era prea obosit.
      Darien îl privi pe Mark cu ochii triști și grăi fără vlagă...
      -A murit ca să trăiești tu... Nu meriți... Tata și-a găsit sfârșitul în război și mama la scurt timp s-a prăpădit de dorul lui. Eram amândoi copii când am rămas singuri pe lume și cu regatul în grijă. Eu am crescut-o. Mi-a fost soră, dar și fiică în același timp. Mi-a fost și cea mai bună prietenă. Eram prea tânăr și boierii nu aveau încredere; urzeau contra mea. Ea mereu m-a încurajat. Era raza mea de lumină. Apoi taică-tu a furat-o. I-a zăpăcit mințile și dus a fost cu ea. Așa e firea. Am înțeles atunci. Am acceptat fiindcă o vedeam fericită... Dar apoi... A trebuit să moară să te naști tu!... Un nimeni! Un netrebnic!... Tu și tatăl tău... O să vă urăsc tot restul vieții!! Mi-ați omorât sora!!!
      Vorbea din ce în ce mai repede și mai învălmășit. Dar istovit fiind, n-a mai putut continua tirada de acuzații și s-a cufundat într-un somn adânc.
      Oștenii se uitau la Mark. Nu-i purtau pică băiatului. N-aveau de ce. Ba chiar le era milă de el. Un oștean mai bătrân i-a luat ștreangul de pe gât, și i-a tăiat cu cuțitul sfoara ce-i ținea brațele strâns legate.
      -Du-te. O să-i spunem că un șoricel te-a eliberat.
      Oștenii au râs.
      -La câte s-au întâmplat, nu-i va fi greu Domniei Sale s-o creadă și pe asta.
      Mark vru să pornească la drum. Dar mai aruncă o privire spre unchiul său. Simțea ură dar și milă... și el si unchiul său plângeau după aceeași ființă blândă și bună. Mark tresări, amintidu-și de ceva și scoase din buzunar o cutiuță de argint. Îi spuse oșteanului bătrân:
      -Am găsit-o printre lucrurile mamei când eram mic. Nu am reușit s-o deschid. O să i-o las unchiului, poate îi aduce vreo alinare.
      Mark lăsă cutia în palma întredeschisă a unchiului său adormit, și plecă abătut la drum. Un fluture alb își desfăcu aripile gingaș de pe o creangă și luă urma lui Mark, prin pădure.
      ...
      Darien se trezi cu greu. Deja soarele era spre apus. Simți un obiect în mână dar strânse pumnul fără să-i dea atenție. Zbieră roșu de mânie când află că Mark scăpase cu ajutorul unui șoricel și vru să arunce obiectul din mână cât colo până când observă de fapt ce era. Oștenii l-au văzut cum s-a gârbovit ca un bătrân. Lacrimile îi spălau praful de pe față, lăsând două dâre de piele rozulie lucitoare. S-a retras târșâit în cortul său. Dintr-o desagă a scos o cheie măruntă. Cutia de argint fusese a mamei lor. Și el și sora lui aveau câte o cheiță. În cutie găsi medalionul ei - și acela fusese al mamei - o broșă veche, o floare uscată și un bilețel. Scrisul de pe bilețel era al surorii lui, dar părea scris cu sânge. O poezie ciudată:
      Bob de viață-n strop de sânge
      Zbori când trupul mi se frânge,
      Du-mă-n iarba foșnitoare,
      Fă-mi tu aripi, fă-mi picioare,
      Dă-mi tu pene, dă-mi tu cioc
      Ori dă-mi blană de cojoc,
      Dă-mi tu ochi, ori dă-mi tu gheare,
      Dă-mi tu apă, dă-mi tu soare,
      Dă-mi tu aer, dă-mi putere,
      Prinde-mi sufletul ce-mi piere,
      Să n-am somn să n-am odihnă
      Să n-am cea din urmă tihnă
      Să-l urmez și să-l veghez,
      Pruncul să mi-l protejez,
      Să-l alin seara cântând,
      Să apuc să-l văd crescând,
      Zi de zi să îi șoptesc:
      Puiul meu drag, te iubesc.
      Regele privea în gol și tăcea. Acum înțelegea... Fără să bănuiască, își ucisese sora de atâtea ori...
      Vântul șuiera afară zgâlțâind ramurile violent. Bufnițele deja anunțau venirea nopții. Afară oștenii frigeau niște iepuri pentru cină și îngânau un cântec vitejesc.
      Regele își propti sabia de pământ cu tăișul în sus...
      Afară oamenii dăduseră peste ulcele de vin și nu trecu mult până începură să joace în jurul focului. Nici nu observau vântul care se întețea și părea că anunță furtună.
      Regele se lăsă în cădere cu pieptul înainte...
      Nimeni nu auzi bufnitura, și nimeni nu simți mirosul metalic de sânge care se prelingea pe sabia rămasă neclitintă cu vârful în sus.

      The post was edited 5 times, last by taina_pisicilor ().

    • Yaenara wrote:



      Câte locuri ciudate n-a vizitat Mark de-a lungul vieții sale, urmându-și pasiunea pentru aventură... dar n-a ajuns niciodată într-un asemenea loc. De parcă l-ar paște nenorocul, urma să se și întunece.
      Însă poteca pe care a urmat-o toată ziua prin pădure, în speranța că va găsi un sat pentru a înnopta, se bifurca aici. Calea spre stânga continua prin pădurea ce devenea tot mai deasă cu fiecare pas, iar cealaltă cale ducea printr-un luminiș spre porțile unui oraș ciudat.

      În ciuda curajului de netăgăduit al fostului conducător de caravană și a înclinației sale spre aventură, nu-l mai atrăgea acum niciun drum. Atât urletele lupilor ce răsunau puternic din pădure, cât și casca acoperită cu pete maro ce dădeau de bănuit, i-au stârnit neliniștea.

      Chiar în clipa în care a ales un drum, Mark a fost înconjurat de un grup de oameni cu veșminte ciudate.

      - Aici se încheie povestea mea... gândi Mark. Ce trist că trebuie să mor în sălbăticia asta și nimeni nu va ști vreodată ce mi s-a întâmplat...

      Se pregătea să lupte până la ultima suflare când, din spate, auzi o voce cunoscută:
      - Ia te uită... Mark Atilius! Și ca de obicei, în companie aleasă, zise pe un ton ironic vocea.


      Dragi jucători, stiți care este locul ciudat zărit de Mark înspre dreapta? Ce credeți că urma să se întâmple? Vă invităm să completați povestea.

      Concursul se încheie în data de 7 septembrie, la ora 19:00. Cea mai interesantă poveste va fi premiată cu 100 Aur. Locurile al II-lea și al III-lea vor fi premiate cu câte 50 Aur.

      Este obligatoriu să notați în mesaj numele contului și serverul pe care jucați. Intrările care nu dețin aceste informații nu vor fi luate în calcul.

      Se va premia un cont o singură dată. Nu este permisă participarea mai multor jucători care activează pe același cont.


      Succes!

      Echipa voastră Travian: Legends
      Anomander Rake, Ro1
      Alianta Rebels

      Mark Atilius si-a ridicat incet viziera coifului. I se parea cunoscuta fata celui cu coiful patat...oh, vechiul inamic barbar (bastarn ca sa fim mai precisi) Kalam Mekhar! Din tufele de mure a iesit si dacul Gerula, schiopatand vizibil.
      - Ce se intampla aici? Ce este cu adunarea asta de vechi dusmani? a intrebat intrigat Mark.
      - Romanule, situatia este grava, spuse Kalam. Iscoadele noastre au zarit hoarda acum 2 zile, la mai putin de o zi de mers cu calul de aici. Tribul meu a decis sa paraseasca locatia din vale, si sa vina inspre padurea natarilor. Am incheiat un pact de neagresiune cu dacii, si impreuna am venit la regele natar. Ei sunt singurii care au cetate de piatra in zona. Dacii deja au dat piept cu inamicul, si au pierdut jumate din razboinicii pedestri.
      - Stati asa, despre ce inamic este vorba? intreba Mark.
      - Sunt huni, asa am aflat de la prizonierul pe care am reusit sa-l capturam, spuse Gerula. Ne-au atacat in forta, cu mii de arcasi calari, au spart falanga de scutieri cu nori de sageti si apoi au rupt-o in doua cu un atac de cavalerie grea. Am reusit sa retragem armata calare, dar pedestrasii care au format ariergarda au fost decimati. Au murit cu zambetul pe buze, si au ajuns la Zalmoxe!
      - Pai si eu ce ar trebui sa fac? Spuse Mark, care simtea o dorinta puternica sa o ia la fuga inspre Roma, daca se putea...
      - Romanule, stim ca imparatul tau se va bucura sa afle ca noi ne omoram intre noi, dar daca scapam de asta, poate nu o sa vina hunii nici inspre Roma sa o jefuiasca! spuse barbarul Kalam.
      - Aveti dreptate, Cezar nu va trimite nici macar un imperian sa va ajute, se gandi Mark cu voce tare...
      - Ajuta-ne sa invingem hoarda de huni si se va pastra situatia actuala, noi nu ne unim sa ardem Roma, voi veti fi cei mai puternici multi ani de acum incolo, si toata lumea va fi fericita...spusera intr-un glas Gerula si Kalam.
      - Bun, spuse Mark, sa trecem la treaba...
      Impreuna au intrat in cetatea natara. Mark a fost impresionat de ordinea si disciplina ce domneau acolo. Zidurile erau groase si inalte, santurile cu apa erau pline de crocodili fiorosi, lupii patrulau padurea din imprejurimi, iar regele natar se ocupa personal de pozitionarea trupelor sale.
      Consiliul de razboi a fost convocat, si cei trei conducatori se uitau cu speranta la Mark.
      - Stim ca voi romanii ne depasiti in toate domeniile, iar in cel militar, daca nu ar fi criza asta financiara, ne-ati fi invins de mult timp! Ce noroc ca infanteria voastra grea este si costisitoare, spuse Silchas Ruin, regele natar.
      - Da, haideti sa facem planul de batalie...si cei patru comandanti s-au aplecat spre harta, si asa i-a prins dimineata...
      Inainte inca sa rasara soarele, s-au auzit trambitele cercetasilor, trei sunete distincte, vin Ceilalti !!! (asta e pentru fanii altui Game!) Intai s-a auzit un huruit puternic, apoi de la liziera padurii au aparut catapultele. Inspre poarta cetatii se indreptau berbeci ciudati, imbracati in piei de oaie netabacite si manjite cu noroi. Razboinicii care impingeau berbecii erau ingrozitori, imbracati in piei de animale, cu pielea maslinie, ochii migdalati, si nasuri putin turtite. Hunii!
      Catapultele au dat drumul la bolovanii cu smoala aprinsa la unison. Privelistea era de sfarsitul lumii! Zidurile nu au rezistat, si pe data s-a creat o bresa langa turnul de pe partea dreapta a portii. Berbecii au ajuns la poarta si au inceput sa izbeasca cu putere. Calaretii huni au dat navala spre bresa din zid si au slobozit un nor de sageti aprinse. Poarta cedase, si infanteristii huni, cu armuri usoare din piele fiarta si fasii de panza, au intrat sa inceapa macelul...
      Ei, ce sa vezi, cetatea era parasita. Mark anticipase ca zidurile nu aveau sa reziste, si cu strangere de inima, regele natar acceptase sa sacrifice fortareata. Pe data, sageti aprinse au zburat peste zid, si butoaiele cu smoala si ulei s-au aprins. Catapultele barbarilor si dacilor au aruncat proiectile aprinse peste ziduri, din partea cealalta a padurii. Infanteria hunilor care intrase in cetate era prinsa intre focul propriilor calareti si cel al dacilor si barbarilor! Sulitasii natari, scutierii daci si lancierii barbari veneau din trei parti inspre calaretii huni. Pedestrasii, executorii si razboinicii spinosi au dat navala spre catapulte din desisul padurii. Chiar cand erau in toiul macelului insa, cavaleria grea huna si ce mai ramasese din infanteristi i-a lovit in flanc. Armura grea si armele groaznice ale hunilor taiau carari largi in randul infanteristilor aliati. Mai rau, arcasii huni pedestri, pastrati in rezerva, au flancat falangele de lancieri daci, barbari si natari. Batalia se intorsese impotriva aliatilor de ocazie...
      Geniul militar roman, obligat sa lucreze cu ce avea la dispozitie, a intors insa soarta bataliei. Zeci de lupi si ursi fiorosi au atacat cavaleria grea huna. Caii se panicau si azvarleau calaretii din sa. In sprijinul infanteristilor au sarjat garda de tarabostes in frunte cu Gerula si cavalerii teutoni in frunte cu Kalam. Lucrurile s-au echilibrat, si totusi batalia era indecisa. Falangele de lancieri erau prinse intre doua focuri de sageti ale hunilor, si cadeau tot mai multi soldati. Cavalerii si bardasii natari au facut o bresa in arcasii huni, dar nu reuseau sa-i imprastie, erau prea multi. Mark Atilius se uita din punctul lui de observatie si a decis sa mizeze ultima rezerva.
      Din padure au iesit calaretii fulger si au atacat printre lancierii care au facut loc intre randuri. Druidierii si paladinii erau in urma lor, la o distanta de o bataie de sageata. Prima salva a fulgerilor i-a luat prin surprindere pe arcasii calare huni. Acestia s-au intors si au infruntat noul inamic. Puterea si rapiditatea cu care trageau din goana calului erau incredibile. Numarul mai mare coplesea calaretii fulger, care ca la un semn au batut in retragere. Hunii au scos sabiile si s-au lansat in urmarire, doar pentru a da piept cu ciocanele paladinilor si toiagele druidierilor. Fulgerii cu viteza lor vestita au intors pe dupa huni in doua parti, si i-au invaluit, au scos din nou arcurile si au inceput sa traga in ei de la mica distanta. De data asta, cavaleria usoara huna a cedat, si a rupt randurile. Paladinii, druidierii si fulgerii ramasi au dat navala inspre arcasii pedestri huni, si acestia au fost coplesiti la randul lor si au inceput retragerea panicata. Fulgerii i-au urmarit toata ziua, si i-au nimicit.
      Infruntarea dintre cavaleria grea huna si aliati era indecisa, cand la un semnal de trompeta, pedestrasii si executorii ramasi au facut loc falangelor de scutieri si sulitasi. Avand in vedere pericolul de a fi prinsi intre sulite si cavalerie grea din spate, hunii au fortat retragerea inspre padure, inspre singura parte libera pe care o mai aveau pentru retragere. Campul de lupta era infiorator, mormanele de cadavre erau deja pline de ciori si vulturi hoitari. Mark Atilius a constatat ca dacii, barbarii si natarii erau decimati. Gerula isi pierduse toti tarabostesii, si acum nu mai vedea cu un ochi, Kalam cazuse in batalie, si fiul sau Crokus preluase conducerea, iar Silchas Ruin isi plangea cetatea distrusa si razboinicii cazuti. Hunii isi salvasera jumatate din cavaleria grea, insa pierdusera pedestrimea, cavaleria usoara si arcasii. Fulgerii care ii urmarisera nu aduceau vesti tare bune. Dupa ce au macelarit hunii fugari, au dat cu ochii de o asezare ciudata, cu mii de muncitori care suiau bolovani pe niste rampe de pamant si scanduri. Faceau un soi de constructie uriasa, care semana cu o piramida...
      La o saptamana dupa batalie, toti supravietuitorii munceau la refacerea catatii natare. O delegatie a ciudatilor egipteni venise deja si incheiase un tratat de pace cu alianta noastra. Se pare ca erau pacifisti si doreau sa construiasca, nu sa distruga.
      Mark a mai stat sa proiecteze niste turnuri cu loc destul pentru catapulte pentru regele natar. Barbarii si dacii s-au indreptat spre vai fertile sa-si refaca cetatile. Toti au incercat sa-l angajeze pe Mark pentru proiectarea fortificatiilor, dar acesta plecase deja spre Roma, avea un raport de facut Cezarului...
    • Salut tuturor!

      Mulțumim celor 4 participanți pentru poveștile frumoase! Premiile au fost adăugate. ^^

      Locul I îi revine jucătorului taina_pisicilor, de pe serverul ro5 (100 aur).
      Locul al II-lea: Anomander Rake, Ro1 (50 aur).
      Locul al III-lea: Memento Mori, RoX (50 aur).

      Îi mulțumim și celui de-al patrulea participant - inamata001 de pe rox, pe care îl vom recompensa cu 30 aur.

      Vă așteptăm cu drag și la viitoarele concursuri!


      Echipa voastră Travian: Legends


    • Memento Mori_RO wrote:

      Yaenara wrote:

      Memento Mori,RoX


      Era vechiul său prieten din copilărie,Livius Tarquinius Lepidus,care se grăbi să îl imbratiseze viguros,vădit bucuros de aceasta revedere.
      -Deci ai ajuns până la urmă și aici,bătrâne căutător de comori,spuse Livius...Ultima oară când te-am întâlnit,călătoreai spre vest,agitand hărți secrete ale legiunii dispărute.Sa înțeleg că încă o cauți ?
      -Mda,răspunse Mark,se pare că nu am avut succes în Brittania,așa că am hotărât să o iau în direcția total opusă...Apropo,ce locuri ciudate sunt astea,ce caută un arhitect de succes ca tine in aceasta sălbăticie?
      -E o poveste lungă și nu prea plăcută,se posomorâ la rândul său Livius...Intr-un cuvânt,am căzut în dizgrația Cezarului...auzi tu,constructiile proiectate de mine nu sunt suficient de rezistente ...Așa că am fost trimis să fur planurile deținute de ciudații de Natari.
      Si zicând astea,Livius arunca o privire temătoare in urma,spre porțile întunecate ale misteriosului oraș.
      -Ha,ha,ha,deci măritul împărat crede și el în legende,la fel ca mine,răspunse Mark.
      -Nu sunt chiar legende,se grăbi să îl contrazică Livius,după care se opri brusc.Un urlet înfiorător de fiară izbucni din tufișurile din apropiere.
      -Ce vrei sa spui?
      Mark era nerăbdător să afle răspunsul,astfel că nu baga in seama amenințările ce păreau să îi înconjoare.
      -Pai,acesta este un sat Natar,păzit de lighioane nemaivazute.Iar casca de colo,ca și scuturile ruginite ,pe jumătate îngropate în pamant,pe care le vezi lângă ziduri,sunt ultimele rămășițe ale legiunii disparute,care a râvnit la aurul natar.Iar eu și oamenii mei pândim aici,imbracati în piei de animale sălbatice ca sa nu ne ia urma monștrii,încercând să pătrundem înăuntru,pentru planurile Minunii Lumii-așa a botezat mărețul Cezar bazaconia pe care vrea sa i-o construiesc...100 de etaje pe naiba...bolborosi Livius pentru sine.
      -Acum înțeleg totul...Si am o soluție,dintr-o veche legenda greaca,zise Mark zâmbind mulțumit,iar strălucirea din ochii sai se putea compara cu cea a fiarelor ce pândeau după siluetele negre ale copacilor.



      Episodul 2


      Ochii lui Livius păreau că vor ieși din orbite,iar vorbele îi ieșeau din gâtlej in șuvoi,mai-mai sa se inece.
      -Eu mă chinui de un an să intru în satul Natar,și tu vii acum cu soluții din legende,când încă nu ai petrecut nicio noapte în junglă?Nu îți dai seama că nu ai cum să ieși viu de acolo?Sunt de 100 de ori mai multi ca noi...Vulturii lor îți vor curăța oasele zdrobite in prealabil de elefanți.
      -Elefantii,ei sunt soluția,se grăbi să întrerupă Mark previziunile sumbre ale prietenului său.In tinerețe,am întâlnit un bătrân aventurier grec, Homer parca îl chema,care mi-a spus o veche legenda din insulele lor.Cica un nobil de-al lor,Ulise,pornit la lupta pe mare,a naufragiat pe insula unui uriaș ciclop.El și tovarășii lui au reușit să fugă din peștera în care au fost ținuți ostatici,îmbrăcați în blanile oilor crescute de ciclop...
      -Elefanții nu au blana,după cum știu eu,se arata sceptic Livius.
      -Asa este,insa nu degeaba ești tu arhitect,sunt convins că vei putea construi un schelet mobil din lemn,peste care să punem niste piei ale elefanților din pădure,iar în mașinăria asta sa ne ascundem noi...de fapt și ideea asta i-a venit întâi tot grecului Ulise,despre care Homer mi-a povestit câteva nopți la rând.
      -Ia mai scuteste-ma cu legendele tale,de enerva Livius.Desi,dacă mă gândesc bine,as putea proiecta scheletul ăla de lemn,doar am construit atâtea modele de catapulte,trebuchete și berbeci...
      -Atunci sa nu mai pierdem vremea,să trecem la treabă,doar dacă nu ai tu o alta idee mai buna.
      Iar lui Livius in acea vreme nu prea ii mai treceau idei de genul acela prin cap,ci gânduri de dezmăț la faimoasele petreceri din capitală imperiului.
      -Bine-bine,oricum dacă mă întorc fara planurile natare o sa fiu dat la lei,in arena Cezarului.
      Totul merse strună,câțiva elefanți -sălbăticiți după ce stăpânii lor legionari și-au pierdut viața sub zidurile natare-și-au donat pieile și colții in numele progresul stiintei,iar in scurt timp,un elefant uriaș,dar cam greoi,intra in cetatea nătărău odată cu turma de elefanți războinici,întoarsă de la râul in care se adapă zilnic.
      La sosirea nopții,din burta de lemn a elefantului au ieșit tiptil cei doi prieteni,care s-au îndreptat fara zabava spre trezoreria natara,ușor de identificat după strălucirea aurului ascuns în ea....Nu mai văzuseră romanii asemenea bogăție,nici măcar în palatul imperial.Mark se grăbi să își înfunde prin buzunare,cizme și coif o mica părticică din diamantele și aurul risipit peste tot,in timp ce Livius citea cu nesaț partea introductivă din planurile natare găsite intr-un cufăr de aur,de fapt schițele scrise cu o cerneală ciudata fiind singurele pe care le pricepea cat de cat.
      Nu au observat nici unul cum porțile trezoreriei s-au închis în spatele lor,tresărind morți de spaimă când vocea comandantului natar tună,intr-o latină perfecta,cu rezonante metalice:
      -Nu sunteți singurii care cunosc legendele homerice!Și veți muri la fel de eroic precum legiunile voastre...


      -Sfârșitul episodului 2-















      Câte locuri ciudate n-a vizitat Mark de-a lungul vieții sale, urmându-și pasiunea pentru aventură... dar n-a ajuns niciodată într-un asemenea loc. De parcă l-ar paște nenorocul, urma să se și întunece.
      Însă poteca pe care a urmat-o toată ziua prin pădure, în speranța că va găsi un sat pentru a înnopta, se bifurca aici. Calea spre stânga continua prin pădurea ce devenea tot mai deasă cu fiecare pas, iar cealaltă cale ducea printr-un luminiș spre porțile unui oraș ciudat.

      În ciuda curajului de netăgăduit al fostului conducător de caravană și a înclinației sale spre aventură, nu-l mai atrăgea acum niciun drum. Atât urletele lupilor ce răsunau puternic din pădure, cât și casca acoperită cu pete maro ce dădeau de bănuit, i-au stârnit neliniștea.

      Chiar în clipa în care a ales un drum, Mark a fost înconjurat de un grup de oameni cu veșminte ciudate.

      - Aici se încheie povestea mea... gândi Mark. Ce trist că trebuie să mor în sălbăticia asta și nimeni nu va ști vreodată ce mi s-a întâmplat...

      Se pregătea să lupte până la ultima suflare când, din spate, auzi o voce cunoscută:
      - Ia te uită... Mark Atilius! Și ca de obicei, în companie aleasă, zise pe un ton ironic vocea.


      Dragi jucători, stiți care este locul ciudat zărit de Mark înspre dreapta? Ce credeți că urma să se întâmple? Vă invităm să completați povestea.

      Concursul se încheie în data de 7 septembrie, la ora 19:00. Cea mai interesantă poveste va fi premiată cu 100 Aur. Locurile al II-lea și al III-lea vor fi premiate cu câte 50 Aur.

      Este obligatoriu să notați în mesaj numele contului și serverul pe care jucați. Intrările care nu dețin aceste informații nu vor fi luate în calcul.

      Se va premia un cont o singură dată. Nu este permisă participarea mai multor jucători care activează pe același cont.


      Succes!

      Echipa voastră Travian: Legends

      Yaenara wrote:





      Câte locuri ciudate n-a vizitat Mark de-a lungul vieții sale, urmându-și pasiunea pentru aventură... dar n-a ajuns niciodată într-un asemenea loc. De parcă l-ar paște nenorocul, urma să se și întunece.
      Însă poteca pe care a urmat-o toată ziua prin pădure, în speranța că va găsi un sat pentru a înnopta, se bifurca aici. Calea spre stânga continua prin pădurea ce devenea tot mai deasă cu fiecare pas, iar cealaltă cale ducea printr-un luminiș spre porțile unui oraș ciudat.

      În ciuda curajului de netăgăduit al fostului conducător de caravană și a înclinației sale spre aventură, nu-l mai atrăgea acum niciun drum. Atât urletele lupilor ce răsunau puternic din pădure, cât și casca acoperită cu pete maro ce dădeau de bănuit, i-au stârnit neliniștea.

      Chiar în clipa în care a ales un drum, Mark a fost înconjurat de un grup de oameni cu veșminte ciudate.

      - Aici se încheie povestea mea... gândi Mark. Ce trist că trebuie să mor în sălbăticia asta și nimeni nu va ști vreodată ce mi s-a întâmplat...

      Se pregătea să lupte până la ultima suflare când, din spate, auzi o voce cunoscută:
      - Ia te uită... Mark Atilius! Și ca de obicei, în companie aleasă, zise pe un ton ironic vocea.


      Dragi jucători, stiți care este locul ciudat zărit de Mark înspre dreapta? Ce credeți că urma să se întâmple? Vă invităm să completați povestea.

      Concursul se încheie în data de 7 septembrie, la ora 19:00. Cea mai interesantă poveste va fi premiată cu 100 Aur. Locurile al II-lea și al III-lea vor fi premiate cu câte 50 Aur.

      Este obligatoriu să notați în mesaj numele contului și serverul pe care jucați. Intrările care nu dețin aceste informații nu vor fi luate în calcul.

      Se va premia un cont o singură dată. Nu este permisă participarea mai multor jucători care activează pe același cont.


      Succes!

      Echipa voastră Travi

    • Yaenara wrote:

      Salut tuturor!

      Mulțumim celor 4 participanți pentru poveștile frumoase! Premiile au fost adăugate. ^^

      Locul I îi revine jucătorului taina_pisicilor, de pe serverul ro5 (100 aur).
      Locul al II-lea: Anomander Rake, Ro1 (50 aur).
      Locul al III-lea: Memento Mori, RoX (50 aur).

      Îi mulțumim și celui de-al patrulea participant - inamata001 de pe rox, pe care îl vom recompensa cu 30 aur.

      Vă așteptăm cu drag și la viitoarele concursuri!


      Echipa voastră Travian: Legends



      In semn de prietenie,postez episodul 2 din povestirea mea,cu convingerea că nu lungimea textului a fost hotărâtoare în ierarhizarea participanților .
      Memento Mori